… Om trai si om vedea

A dedo – de Copiapo a Calama

macrameu 15 martie 2011 10

Tovarasi, multe evenimente au intervenit de la ultima postare si dupa cum a zis si domnu Adi, aerul rarefiat al Boliviei se poate sa se fi constituit intr-un impediment in ce priveste viteza Intenetului. Asa ca reiau firul povestii din Copiapo.

Ma trezesc in camera mea cam claustrofobica dimineata devreme pentru ca am 755 de km de facut pana in Calama si inca 2 ore cu busul dupa aia pana in San Pedro de Atacama. E cea mai lunga portiune de drum si intre Caldera si Antofagasta sunt vreo 6 ore de mers prin desert. Asa arata si camera – nici geam nu are  ca de, minerii sunt obisnuiti.


Fiind oras mic, nu folosesc busuri, ci niste taxiuri care se numesc colectivo in care se suie oameni si pentru care platesti 500 de pesos chilieni – aproape 1 Euro – pentru tripul tau. Ma duce nenea asta pana la autopista si cand il rog sa ma duca pana la cea mai apropiata benzinarie imi zice ca nu poate, ca cica traseul lui e pana aici, dar benzinaria e aproape, dupa curba. Doar ca pana la curba mai sunt vreo 500 de metri si am un feeling ca o sa fac vreo 30 de minute pe jos pana la benzinarie. Dupa tot norocul avut in zilele trecute ma gandeam ca urmeaza ceva mai diferit. O iau catinel pe jos si cand apar masini ma opresc si le fac semn. Nimic. Nu opreste nici unul. Incerc sa ii hipnotizez de la distanta si zic in gand Opreste! Opreste!, dar tot nimic. Ma gandesc ca poate nu inteleg romana si zic Para! Para! dar se pare ca astia sunt imuni la hipnoza de la distanta. Vad o masina galbena si o rog in gand sa opreasca, dar tot nu merge. Imi tot zic ca e o prostie ce incerc eu cu hipnoza asta si ca e doar o chestiune de probabilitate, dar cum apare o masina incep iar cu hipnoza. Ii rog, ii injur, astia nu opresc, iar eu revin la pozitivism dupa ce trece masina. Asa s-au desfasurat ostilitatile intre mine si masini pe o perioada de 40 de minute. Normal ca statia de benzina e mai departe decat zicea taxi driveru si ajung acolo nervos si obosit de cat am hipnotizat. Imi pun bagajul jos si iau soferii la intrebat. Cum norocul se schimba, dintr-un Peugeot 207 imi raspunde o voce subtirica de femeie – Noi mergem doar pana in Caldera, la 1.5 ore de mers de aici. Merg, le zic eu, ca daca stau imi sta norocul. Ma sui in masina doamnelor si purcedem la drum.

Discutam, sunt din Romania, bineinteles ca nu stiu nimic de Romania, m-au luat fiindca sunt strain, ce tare, ne apropiem de Caldera si ma intreaba daca nu vreau sa vad orasul. Pai de ce sa nu vreau, ca pana acum am tot mers si nu am vazut nici un oras, bine, hai. La un moment dat ii zic soferitei – Eli – señora si ea protesteaza – señorita. Hai ca am nimerit bine. Cealalta coboara sa duca niste acte si Eli imi poveste un pic din viata ei – are un salon de masaj, erotic intreb eu inocent, nuuuu, masaj normal si imi zice sa ii pipai bicepsul, mda, are vana. Ii place reggaetonul, vai si mie, mai demult dansa de rupea dar acum nu fiindca are lumbago, vai, dar de ce nu te masezi ca sa iti treaca, nu ca nu trece cu masaj. A avut un prieten vreo 4 ani, dar s-au despartit, lasa draga ca probabil nu te merita, era doctor, pai tu cu reggaeton si el doctor, imi zic eu in cap, fiindca bagase reggaeton si la cd. Adica una e sa asculti chestia asta in club si alta e sa faci brainwashing ascultand in timpul tau liber. Revine si cealalta si ma intreaba daca nu vreau sa merg cu ele la Bahia Inglesa. E ora 12, o sa ne intindem cu timpul si vad cum sansele mele de a ajunge in Calama sau macar in Antofagasta se reduc puternic. Lasa tovarase, ca asa e cand calatoresti. Ne bagam la pozat.

Statuia aia de mai sus este din Insula Pastelui. Tare. Ma duc sa vedem si o bisericuta in care a fost un calugar columbian. Mi se pare cam kitsch, dar nu se poate si sfant si cu gust artistic.

Privelistea de pe scarile alea este dupa cum se vede.

Ne indreptam spre plaja, unde ne punem pe nisip sa admiram marea, oamenii din jur si in general sa ne limpezim mintea. Eli se lauda cu Bahia Inglesa asta de parca ar fi a ei – cica aici vin doar oameni cu bani. Ii arat niste indivizi dubiosi de langa noi, care aveau toti adunati 32 de dinti in gura si o intreb daca i se pare ca aia fac parte din high-life. O vad ca se cam oftica asa ca o impac zicandu-i ca la vista es preciosa. Fucking works.

Dupa atata privit, fetele doreste inghetata si fiind eu baiat simpatic si cu priza la public nu accepta sa le platesc eu, dimpotriva imi cumpara ele mie. Sweeeet. Dupa asta, hai sa bagam si mancarica, imi propun ele, fiindca stiu un loc unde este cea mai buna empanada. Si ne invartim nene prin Caldera vreo 20 de minute fiindca una e sa ti se para ca o cladire este intr-un loc si alta e sa si fie. Ce mi-a placut este ca nu si-au pierdut calmul si simtul umorului deloc, desi au fost strazi prin care am trecut si de 5 ori. Am mancat empanada – buna intr-adevar, au platit iar ele, fiindca deh, odata in viata vezi roman, nu? Eu mi-am luat si un jugo, pe care l-am platit, ca sunt si eu totusi simtit si i-am luat si lui Eli o Fanta. La masa discutii iar, vezi ca e 4 dupa-amiaza si ai de mers 6 ore prin desert unde ai nada de nada, nu vrei tu sa te iau cu mine in Copiapo, ma gandesc la reggaetonu ala si la faptul ca are si lumbago si zic ca am un drum de facut, bine, cum vrei tu si ne duc la o statie de benzina. Se plimba ele vreo 20 de minute prin statie sa se roage de camionagii sa ma ia, dar nu iese nimic. Parca au innebunit cu toti – cica le interzice la empresa sa ia autostopisti. Ma pup cu doamnele, ma mai intreaba o data daca nu vreau sa ma intorc cu ele si raman iar pe cont propiu.

Ma imprietenesc cu 2 chilieni – un tip si o tipa care merg in sens opus si bine am facut ca am vorbit cu ei, fiindca tipa are multa initiativa. Imi opreste un camion, dar cand ma duc singur, camionagiul ma intreaba daca nu sunt cu fata, iar cand ii zic ca nu imi zice sa imi pun mochilla pe sub camion. Cum bre sub – adica unde isi tine roata de rezerva, pai nu cade? ce are daca pun in cabina bagajul, nu ca asta e casa lui, bine atunci, drum bun. Mala onda. Dupa asta tipa imi zice ca e un camion vis-a-vis, cu un sofer care merge chiar in Calama. Super, daca nu era ea, era nasol. Ma duc sa vorbesc cu soferul, care se crede foarte smecher – dupa vorba, dupa port, dar ma ia. Mai nene, omul a fost foarte de treaba pana la final si s-a purtat foarte frumos, dar smecheria asta a lui ma umplea de nervi. Poate ati vazut la tara la voi, daca aveti, ca lumea e cam simpla, ca sa nu zic prostovana. Ei, intre toti astia e unul care stie sa conduca tractorul, sau poate chiar sa il repare daca sunt chestii minore. Acest individ este un semi-zeu in comunitatea locala. Copiii vor sa fie toti ca el, iar cand ajung mai marisori, semizeul ii lasa sa conduca tractorul pe cei worthwhile. Dupa aia astia nu isi mai incap in piele de bucurie si 2-3 zile ii privesc pe toti ca pe niste prosti, lucru in care chiar nu gresesc. Camionagiul meu, pe langa faptul ca era sofer de tir, mai isi gasise si o pareja cu carciuma pe marginea drumului, lucru care aproape il plasa in Olimp. Este 5 dupa-amiaza si cand il intreb cand mergem el imi zice ca mai dureaza un rato. Ma pun afara, dormitez vreo 20 de minute si dupa aia ma prind eu ca sunt in America Latina. Un rato inseamna ca dureaza pana cand isi termina el restul de treburi. Si cum mai facea si un business cand conducea tirul, acum descarca varza si alte chestii necesare bucatariei. Clar, timp e. Bag o casuela si ma bag la povesti cu familia lui – intai cu fata, dupa care ni se alatura si baiatul si pareja. Astia sunt parca si mai smecheri decat el, lucru care mi se parea imposibil cand l-am cunoscut.

Plecam pana la urma la ora 9 seara – un rato asta al lui a durat 4 ore, dar nu ma plang, ca a fost misto. Cel mai rau imi pare ca merg prin Atacama noaptea si nu vad nimic. Ma sui in cabina si el imi spune ca pe la 1 noaptea ne oprim vreo 3 ore sa dormim, fiindca el trebuie sa fie la 8 dimineata in Calama. E bine ca are 2 paturi.

Mergem, el e tot smecher, dar reusesc sa interrelationez cu el aproape normal. Danseaza pe scaun, canta si totusi nu ma amuza, mi se pare fals in tot ce face. Offf, ma simt foarte aiurea fiindca omul face tot posibilul ca sa ma simt bine si sa am o imagine buna despre el si eu il consider un dobitoc. Pe la 1 noaptea ne bagam la culcare, iar cand suna alarma mea la 4, il vad ca doarme dus, asa ca nu il deranjez si cand ne trezim la 7 imi spune ca nu i-a sunat alarma fiindca a vorbit la telefon. Misto, se minte si pe el ca sa ramana smecher unde e cel mai important – in mintea lui. Pe la 8 il suna aia cu santierul, iar el le explica ca nu i-a sunat alarma si dupa conversatie vad ca nici aia nu sunt cine stie ce impacientati. Ajungem in Antofagasta, luam si micul dejun linistiti, ca de ce sa se grabeasca, si ajungem la santier. Parcheaza omul tirul, eu vreau sa plec, dar el vrea sa mancam impreuna, ca sa imi pastrez impresia buna despre Juan Espada, ca asa il cheama sau Scooby-Doo, dupa porecla. Porecla care e pusa si pe o tablita pe geamul tirului, dupa bunul obicei al soferilor de pretutindeni.

Mancam, eu bag iar casuela, iar dupa vreau sa plec ca e ora 12 ziua. Stai ca dureaza 20 de minute sa descarc tirul si te duc eu, imi zice el. Eu prost il cred si stau in tir pana la 5 dupa-amiaza, fiindca odata intrat in santier nu pot sa ma dau jos ca nu am forme de intrare. Ma umplu de nervi, iar cand imi zice ca mai trebuie sa mai descarce ce mai are in alta parte si ma duce dupa aia incep sa vad niste fisuri in planul lui. Bre, ma duc pe drumul meu, fiindca el ma invitase la inca o noapte la el in camion. Ne pupam, imi da numarul lui de telefon  ca sa il sun daca am ceva probleme si imi zice sa ii dau add pe facebook, ca sa le arate prietenilor lui prietenul lui din Romania. Doar ca Juan Espada sunt multi rau si dupa 10 minute de cautare am renuntat – metoda lui de identificare – stau pe un fotoliu si rezem capul de palma nu a fost chiar atat de infailibila pe cat credea el.

Dupa mai multe aventuri ajung in sfarsit la terminalul de bus, iau bilete la ultimul bus la 10 noaptea spre San Pedro de Atacama si fiindca sunt obosit si astia sunt dezorganizati il pierd. Bag o noaptea de somn normal la un residencial din apropiere – 10.000 pesos chilieni, beau niste bere cu peruanca de la receptie si cam asa se incheie aventura mea autostopista in Chile.

10 Comentarii »

  1. marian 15 martie 2011 la 17:48 - Reply

    bah,peugeotul ala era toyota…:)))

  2. Anonymous 16 martie 2011 la 19:01 - Reply

    Tari mah senioritele. Daca nu te grabeai merita sa incerci o noapte de reggaeton.
    Cosmin

  3. macrameu 17 martie 2011 la 3:04 - Reply

    @Marin – :D , da ma, e un Yaris, asa e, nu stiu de ce mi-a ramas in cap ca e peugeot. Peugeot Yaris:)).
    @Cosmin – la prima vedere asa ar parea.

  4. Anonymous 5 aprilie 2011 la 12:15 - Reply

    frate ce bunaciuni ti-ai tras; adevarate, milf-e nu gluma. bravos shmekere, ai inscris?
    al tau adi te pupa. apropos dupa lungi batalii am invins sau am infrant cum s-ar zice; am facut pif la incendiu in brazi.
    adiv

  5. macrameu 6 aprilie 2011 la 1:44 - Reply

    A fost bine:). Si nu ai pus Siemens, nu?:)) Bai, cand vin prin tara, iesim si povestim mai multe. Il luam si pe dl Zgarie si bem si va zic totul:D

  6. Anonymous 12 aprilie 2011 la 20:19 - Reply

    nu mosh, clanta la Siemens, am pus Honeywell; bai John nu bem, NE IMBATAM. Fara Zgarie nici nu-mi imaginez reuniunea. Bafta si ai grija de tine. AdiV.

  7. macrameu 13 aprilie 2011 la 2:56 - Reply

    Sa traiesti bai Adi, e bine raaauuu pe aici si tot timpul gasesc pe cineva sa aiba grija de mine:D.

  8. Anonymous 13 aprilie 2011 la 10:53 - Reply

    Ai cateva avantaje, esti mic, fata de nevinovat ai; dar nimeni nu stie ca sub aceasta masca se ascunde o fiara….cum ar zice Jiji B…branza buna, de oaie normal, in burduf de caine. Hai te-am pupat hahalero si ne vedem la WC-uri cand o sa fi in tara.

  9. macrameu 13 aprilie 2011 la 19:13 - Reply

    :) )))). Exact treaba asta cu mic si fata de nevinovat o speculez si eu:)).

  10. Dudian 3 august 2011 la 16:44 - Reply

    Ce tractoristi, asa sunt portarii de pe la cate un bloc plin de pensionari. Cine-i mai destept ca el? daca nu vrea, stai ca bou' si astepti in ploaie, ca nu te lasa sa intri. sau secretarele de la facultati…tot niste frustrate

Lasă un comentariu »

Switch to our mobile site