… Om trai si om vedea

Blocat in Recife ep. 2

macrameu 10 octombrie 2011 4

Dupa ce o duc pe Angelica acasa trec pe la hostel ca sa dorm un pic fiindca dupa-amiaza vreau sa vizitez Olinda. V-am zis ca nu citesc ghiduri de calatorie si nu prea stau nici pe Internet ca sa vad ce e de vizitat prin zonele in care ajung eu. Nu e vorba de fite de om care vrea sa fie altfel, e vorba de lene. Eu aflu de orase, locuri, festivaluri si diverse alte manifestari de la oameni. Asa am aflat si de Olinda de la Shane, australianul din Joao Pessoa. Olinda asta e unul dintre orasele istorice ale Braziliei, cu o caruta de arhitectura coloniala portugheza. Cica numele ii l-ar fi dat Duarte Coelho, primul donatorio(guvernator) al capitaniei din Pernambuco care ar fi zis in momentul in care a vazut locatia “Oh, linda situação para se construir uma vila!”. Se pare ca Duarte nu a fost prea destept cand a stabilit capitala aici doar pe criteriii estetice fiindca au venit olandezii, au cucerit-o in 1630 datorita pozitiei cam dificil de aparat si au incendiat-o anul urmator. Portughezii au recucerit orasul in 1654 si un individ cu mai putin simt estetic dar mai cu capul pe umeri a mutat capitala intr-un loc mai usor de aparat – la Recife. Capitania Pernambuco a fost cam singura care a dus-o bine in perioada coloniala braziliana datorita productiei de trestie de zahar. Din ce am citit prin cartile lor de istorie, regii portughezii erau foarte nervosi ca nu gaseau aur deloc prin Brazilia in timp ce vecinii lor spanioli se umplusera si de aur si de argint. Situatia s-a schimbat in secolul XVIII, dar o sa va zic de chestiunile astea cand o sa va zic despre Belo Horizonte si Ouro Preto.

Ajung la hostel si ma bucur ca nu e dobitocul de la receptie cu care ma certasem pe chestiuni lingvistice cand am ajuns in Recife. Bag somn, ma trezesc, o sun pe Angelica, ma intalnesc cu ea si plecam sa vedem Olinda. Ea mai fusese pe acolo de nshpe mii de ori, asa ca e ghidul meu. Din Recife se ajunge super simplu si repede in Olinda, cu un bus care costa 2 reali si face cam 20-30 de minute pana acolo.  Bineinteles ca platesc eu biletul de bus. Cum ajungem acolo incepem sa facem poze. Nu cred ca am mai facut in viata mea atatea poze intr-o singura dupa-amiaza. Imi zice ca ei ii place mult sa faca poze si ca, daca s-ar putea, sa o ajut cu un aparat foto. Te ajut, ii zic eu, dar doar pe perioada cat stau aici. Nu prea gusta gluma. Neste poze cu marea, cu mine si cu a mulher prin Olinda.

Orasul e foarte frumos, problema este ca e foarte turistic. Stiu, si eu sunt turist si imi dau seama ca e cam greu sa merg in locuri frumoase si sa fie doar localnici si oameni normali. Dar aici mi s-a parut ca anumite zone erau doar un mare bazar in aer liber care nu facea decat sa strice imaginea orasului. Altminteri orasul chiar are o vraja si o magie care se simte imediat ce iesi din centru si incepi sa ii colinzi strazile. Ne-am facut planul sa petrecem o noapte in oras, ca sa il vedem de verdade, fara traficul asta turistic, dar evolutia ulterioara a situatiei nu a mai permis treaba asta.

Ne intoarcem in Recife pe seara. Cica sunt in Venetia Braziliei, dar nu am vazut din el decat piata centrala si niste bulevarde cu blocuri care nu m-au impresionat foarte tare dar nici nu m-au dezamagit. Nu arata rau, e aerisit. Motelul din seara asta e mai ieftin – 65 de reali, fiindca deja ne cunoastem mai bine si nu am chef de spart bani aiurea. I-am zis sa mergem la ea acasa, dar ea mi-a zis ca are o fata de 14 ani careia i-ar da un exemplu negativ daca as ajunge acolo. Ziua urmatoare ma intreaba cand plec din Recife si cand ii spun ca eu imi fac traseul si programul si pot sa stau intr-un loc cat am chef, Angelica imi zice ca nu are rost sa mai dau banii aiurea pe hostel si moteluri si sa ma mut din seara urmatoare la ea. Ajungem la ea acasa, incepe sa bata in lacat si sa tipe Livia, Sandrinha. O fata care se va dovedi mai tarziu ca e Livia apare cu ochii carpiti de somn desi este 3 dupa-amiaza si ne deschide. Intram in casa – sunt 3 fete care dorm. Dupa cum aveam sa descopar in zilele urmatoare, era activitatea lor principala. Angelica intra in casa, tipa un pic la ele ca e dezordine si haos, le pune sa faca treaba si dupa aia o ia pe fiica-sa – Sandrinha si mergem sa mancam impreuna in 3 ca sa ne imprietenim.

Fata e un pic timida si rezervata, lucru care imi creeaza o imagine buna despre ea – nu e o profitoare, cum incepe sa se contureze profilul maica-sii. Am o senzatie ciudata, de parca as iesi cu nevasta si copilul in oras. Senzatia este interesanta, trebuie investigata. Singura problema este ca Angelica incepe sa bata apropouri de casatorit. Au trecut doar 2 zile de cand o cunosc.

 

4 Comentarii »

  1. Gabi 10 octombrie 2011 la 21:12 - Reply

    Cantecu e genial…:)))))

  2. macrameu 11 octombrie 2011 la 16:39 - Reply

    Stiu. Eram la o picnic cu unii prin sudul Braziliei cand am auzit cantecul ala celebru si prin Romania cu Pula boi, pula cavalo. L-am cautat pe net si am dat de asta.:D

  3. mogoolee 12 octombrie 2011 la 11:34 - Reply

    Mestere, il stiam dar e greu sa-i rezisti fara sa-l fredonezi, chiar nu este “educativ” pentru un copil de 3-5 ani sa i-l pui si apoi sa te trezesti ca repeta ca un papagal langa tine oriunde ..p…p…p… AdiV

Lasă un comentariu »

Switch to our mobile site