… Om trai si om vedea

Blocat in Recife ep. 1

macrameu 3 octombrie 2011 0

In Recife nici nu ar fi trebuit sa ajung de fapt. Cand eram in Joao Pessoa si m-am dus sa imi cumpar biletele de avion destinatiile mele erau Salvador, Belo Horizonte si Foz do Iguacu. Plus Rio si Sao Paulo, unde urma sa ajung cu busul fiindca erau aproape de Belo Horizonte. Dar biletul de avion din Joao Pessoa pana in Salvador era scump – 550 reali -  si fata de la agentia de bilete, desteapta, mi-a zis sa iau busul pana in Recife fiindca sunt doar 2 ore. Si sa iau avionul de acolo pana in Salvador – 120 reali. Tudo bom. Asa am facut. Inseamna ca asa trebuia sa se intample.

Ajung seara in Recife. Stiu ca Recife este unul dintre cele mai periculoase orase din Brazilia, asa ca iau taxiul de la rodoviaria pana la hostel. Asta a insemnat o gaura de 45 de reali in bugetul meu. Mai bine decat o gaura de glont, ma gandesc eu. La hostel vorbesc cu omul de la receptie in spaniola si vad ca astuia ii sare mustarul rau cand incep sa vorbesc cu oamenii de prin hostel in engleza. Incepe o scena un pic cam suprarealista in momentul in care eu vorbesc cu el in spaniola si el imi raspunde in engleza cam nervos. Imi las bagajul in camera si incep sa umblu prin hostel dupa cineva cu care sa ies la o bere. In hotel sunt multi columbieni, un polonez care a venit pana in Recife, Brazilia sa se intalneasca cu o brazilianca cu care a fost el combinat vreo 2 luni prin Germania si niste brazilieni. Columbienii stau pe skype, vorbesc de chestiuni bisericesti si nu pare sa fie vreo acoperire pentru operatiuni ilicite, brazilienii se uita la filme la televizor iar polonezul e obosit dupa zbor si imi zice sa iesim maine. Sunt cei mai cuminti oameni intalniti de mine, nu vine nimeni sa bea bere. Poate le e frica, ma gandesc eu. Ma tot plimb prin hostel si dau de un brazilian de origine japoneza. Stau de vorba cu el si reusesc sa il racolez. Asa a inceput totul.

Alexandre are 34 de ani, e divortat si a venit aici sa isi ia viza pentru State. Business man din Florianopolis, cunoaste oameni cam peste tot, asa ca isi suna un prieten care e jurnalist-fotograf in Recife ca se ne ghideze prin zona de party a orasului. Cand ies din hostel receptionerul imi zice suparat rau, in engleza, ca limba oficiala a Braziliei este portugheza si ca portugheza nu este aceeasi limba cu spaniola. Imi sare si mie mustarul si ii zic ca stiam lucrul asta, doar ca eu nu vorbesc prea bine portugheza si ca de-aia folosesc spaniola. Asta imi mai repeta inca o data prima propozitie. Incepem sa ne certam rau si plecam cam urland unul la altul, eu spre baruri si el spre receptie. Alexandre asta imi face teoria aia ca trebuie sa inteleg oamenii cu probleme, dar tot sunt super nervos pe acest PruteanuVadim brazilian. Ne bagam intr-un bar scump si bagam niste beri pana cand suna Mazela, amicul fotograf. Luam un taxi pana in centru, dar la toate cluburile sunt cozi mari de tot desi e 3:30 in the morning. Bantuim prin centru pana ma prinde oboseala. Imi dau seama ca nu e noaptea mea. Plec spre hostel si ma bag la somn.

A doua zi ma vad iar cu japonezul si cu fotograful si mergem in piata centrala. Imi cumpar o palarie pe care aveam sa o pierd peste 1 luna. Ne punem la o masa intr-o locatie din centru. Langa masa noastra sunt niste fete care canta samba cu sticlele de bere si cu tacamurile. Cele mai uratele canta cel mai cu foc. Doua mese mai incolo se canta forro la chitara. E harmalaie si haos, dar e placut. Simt buena onda in aer. Fix atunci trece pe langa masa noastra o fata. Arunc nada: Eu busco uma mulher como voce de toda minha vida. Nu e nici in spaniola si nici in portugheza, e in portuñol. Corect ar fi fost – Estou procurando toda a minha vida para uma mulher como você. Nada prinde, fata se opreste si dupa niste discutii se si aseaza la masa. Schimbam locatia, mergem intr-un alt bar unde se canta forro. Abia venisem de la festa de Sao Joao din Patos, asa ca o impresionez cu talentul meu de dansator. Pentru un gringo, normal. Mai bagam o bere si niste mancare si ramane sa ne vedem diseara. Alexandre si-a inchiriat masina, vine sa ma ia de la hostel si o luam si pe ea de acasa. Dupa vreo 2 baruri de incalzire, ajungem in discoteca de forro. Cand s-a pus problema sa dansez 30 de secunde intr-o carciuma m-am descurcat, dar aici, unde am venit sa dansam full-time situatia se schimba. Dansez cu Angelica, dar nu prea ma descurc. Jurnalistul si Alexandre gasesc o blonda prin club si cand o aduc spre noi, asta se entuziasmeaza ca stiu engleza si sunt european. Incep sa dansez cu ea, ma imprietenesc si cu prietenii ei. Angelica se bosumfla si incepe sa se ia cu blonda de gat si sa isi faca poze cu ea. Mai tarziu mi-a zis ca ii venea sa o stranga de gat si ca blonda (a loira) era strabica. Twilight zone, se bat femeile pe mine. Nu mi s-a mai intamplat treaba asta din liceu. Decid sa fiu om serios asa ca las blonda si ma intorc la Angelica. Mai stam un pic, platesc cardurile – aici iti da un card cand intri in club iar cand cumperi bautura iti pune totul pe card si platesti cand pleci, iesim din club si mergem la un motel. Scump rau – 100 de reali, fiindca avea si jacuzzi. A doua zi dimineata ii cumpar ochelari de soare si havaianas. I’m a sugar daddy.

E duminica dimineata si avionul meu decoleaza la ora 11:00. Decid sa raman si sa aprofundez situatia din Recife, aceasta frumoasa urbe braziliana numita si Venetia Braziliei.

 

 

Lasă un comentariu »

Switch to our mobile site