Cap compas – Potosi

Mi-am dat seama care este diferenta dintre o tara civilizata si o tara varza. Nu are nici o legatura cu nivelul economic, nici cu faptul ca e o democratie sau cu alti indicatori ONU. E simplu tovarasi – cat de mult se zambeste. Daca vrei sa fii mai catolic decat Papa, aduni minutele de zambet ale locuitorilor si faci o medie ponderata. Alta cale e sa iesi pur si simplu pe strada si sa te uiti la oameni. Smechera chestie, nu? Fucking works. Si mai e o chestie – intr-o tara civilizata oamenii sunt mai ospitalieri, mai comunicativi si mai putin alienati la tara. Cand te muti spre oras ar trebui sa dai de oameni cu mai multa carte dar mai inglobati intr-un sistem care cere de la ei mai mult decat pot sa duca si nu chiar lucruri pentru care omul a fost facut – hence alienarea si graba constanta si cu toate astea insatisfactia. Romania sta bine si la ras si la ospitalitate. Sta chiar atat de bine ca probabil ne-am gandit ca nu are rost sa ne mai chinuim cu industria si agricultura. Lasa-i pe japonezi si nemti sa fie harnici si tristi. Unde vreau sa ajung cu aceste consideratii? Dupa criteriile enuntate mai sus Bolivia pica prost. Asa ca, mergand eu spre orase din ce in ce mai mari si mai civilizate nu am putut decat sa ma bucur. Ma gandeam ca Bolivia ar intra in aceeasi grupa de tari cu tarile scandinave, Germania si alte tari asemanatoare, dar nu pot sa mananc rahat si sa zic cum sunt aia la tara, fiindca nu stiu. Asa ca am bagat-o direct in grupul de tari necivilizate care m-au enervat.

Booon, revenim pentru ca deviasem. Tanti Amalia si soferul cel amabil ne-au lasat in Uyuni, orasel de vreo 20.000 de locuitori care are ca biznis sa duca si sa aduca oameni la salar-ul din Uyuni. Oamenii sunt mai putin tarzanizati si se poate vorbi aproape normal cu ei ceea ce si fac. Si facand eu acest lucru aflu lucruri triste – toate busurile son llenos pentru urmatoarele 3 zile fiindca e carnaval nene. Incep sa vorbesc cu soferi de taxi carora se propun sa ne duca la Potosi. Gasesc unul care imi cere 500 de bolivieni (adica 50 de Euro), dupa ce pana atunci doar 2 zisesera ca ma duc si imi cereau 700 de bolivieni. Vali, om chibzuit, zice sa mai cautam oameni ca sa dam mai putin si asa ajungem sa dau de Chica si Daniel – 2 chilieni care mergeau si ei prin Bolivia. Le explic ca destinatia lor – Ururo – este greu de atins, asa ca decid sa mearga cu noi. Chica de fapt se numeste Natalia, dar imi zice ca toata lumea ii zice Chica fiindca este chica, adica micuta. Bine bre, asa iti zic si eu. Este extraordinar de disperata la vorba si la port si dupa niste haladuit cu ea vreo 10 minute decid ca there’s no fucking way sa ma combin – m-ar obosi muuult prea mult. Am ajuns in Uyuni la ora 12 ziua, e cald, e bine, dar s-a facut deja ora 16 si soferii ne cam dau flit – drumurile intre orase pe aici nu sunt asfaltate, asa ca nu putem merge decat cu un jeep. Baietasul ala care imi ceruse 500 inainte imi cere 700 acum si nu pare foarte entuziasmat sa ne duca. Cand afla ca suntem 4 si ca avem si mochilas ne saluta cu multa stima si se care. Orasul este el linistit, dar mi-am pus in cap sa plec de aici asa ca imi continui calea. O tanti care ne-a vazut ca ne strofocam cu plecarea ne zice ca ne duce un jeep de la agentia ei. Pretul – 1200 de bolivieni. Impartit la 5 – ca a mai aparut si o localnica – iese 240 de caciula. Daca mergeam cu busul ne costa 40 de bolivieni de caciula. E mult asa ca tot caut taxiuri care sa ne duca mai ieftin, dar toti se feresc fiindca drumul e nasol si imi explica ca nu mai exista benzina momentan decat la bolsa negra. La ora 18 ne hotaram in sfarsit sa luam jeepul si tanti ne zice ca jeepul ajunge la agentie al tiro, adica imediat. Frateeeee, spaniolii au facut treaba buna aici in America Latina, fiindca al tiro asta se transforma intr-o ora si jumatate. Ma mananca in fund sa probez coca, asa ca mestec vreo jumatate de ora. Nu simt nimic, sper sa nu fie o chestie care sa aiba efect doar la localnici.

Page 1 of 3 | Next page