La Tierra del Fin del Mundo

A drink precedes a story – Irish proverb.

A fost a doua oara in viata mea cand am crezut ca o sa mor. Prima data s-a intamplat cand aveam 15 ani si eram la Eforie Sud. Am intrat atunci in mare si am inotat cat am putut de mult in larg, iar prin cat am putut de mult inteleg ca nu mai puteam inota deloc. In momentul acela mi s-a parut o decizie inteleapta sa ma intorc la mal. Nu stiu cum sunteti voi, dar mie imi e greu sa fac un lucru cand nu mai pot si astfel am aflat cu adevarat ce inseamna sa iti depasesti limitele. Si am mai aflat ca in asemenea momente adopt o atitudine filozofica – ma uitam spre mal si vedeam toti oamenii aia fericiti si total indiferenti la faptul ca aproape ma inecam si mi-am dat seama ca asta este conditia umana – indiferenta egoista.

Deoarece am ajuns aproape sa mor a doua oara inseamna ca nu am murit prima oara pe litoralul romanesc – moarte nu prea spectaculoasa de altfel, ci era sa ma prabusesc cu avionul la capatul lumii. In primele 5 minute de zduguieli puternice ale avionului eram calm, dar panica m-a cuprins treptat cand zguduielile s-au intetit si avionul a inceput sa cada in gol cateva sute de metri la fiecare cateva minute. Am inceput sa am o transpiratie rece, cum am citit in carti ca trebuie sa ai si m-am bucurat ca am un card de credit gold cu asigurare de viata de 50.000 de Euro. Macar sa aiba maica-mea si frati-miu o mica alinare pentru pierderea mea. M-am bucurat si mai mult fiindca am vazut ca am o fire generoasa. Gandurile astea imi luasera mintea de la moarte si pluteam intr-o stare de automultumire cand, pe o desteapta de langa mine o apuca vomitatul. Treaba asta m-a adus cu picioarele pe pamant, adica pe podeaua avionului si, fiind o fire empatica m-am alaturat si eu vomitatului ei. Se pare ca eram multi oameni empatici pe acolo, fiindca in 5 minute o treime de avion vomita, creand o spirala vomitiva ascendenta care s-a oprit in momentul in care nici unul dintre noi nu mai avea ce vomita. Vomitatul asta a avut si o parte pozitiva, fiindca nu mai ingrijorat ca o sa mor, fiind prea extenuat. Nu stiu daca ati obserat, dar unul dintre efectele vomitatului este faptul ca dupa te simti ametit, aproape high. Asa ca ultimele 10 minute de zbor, intre terminare vomitatului si aterizare au fost ca si cum as fi bagat un joint. Apropo de aterizat – cand am aterizat in Buenos Aires toata lumea a aplaudat, cum se aplauda pe la noi. Cool!

Despre Ushuaia ce sa va zic – cel mai sudic oras din lume – treaba asta este o competitie permanenta intre diverse orase din lume, de unde se fac expeditii spre Antartica la preturi piperate – 3500-4500 USD pentru 11-14 zile. Oameni cool peste tot, in schimb, parca ca sa compenseze toate cacaturile astea, privelistea este A-MA-ZING. Stateam si ma uitam cate o ora si nu ma mai saturam. Aveti jos niste poze, am vazut si pozele de pe net, dar va garantez ca nimic nu se compara cu ce se vede in realitate. Este breathtaking, incantatoare, merveilleuse, maravillosa, glorious, magnifique.

Am facut 3 excursii

- in parcul lor national

Page 1 of 4 | Next page